Despre noi
Centrul Educaţional de Resurse şi Training a luat fiinţă anul trecut în mai, iar până acum am organizat în parteneriat cu ASCOR proiectul TUROPE.
Ce am putea spune despre noi ? Suntem tineri, harnici, voinici, voioşi şi alte multe lucruri. Avem experienţă întrucât am activat mulţi ani în alte ONG-uri. Ştim ce sunt acelea proiecte şi cum să le facem.
Am făcut această organizaţie nouă pentru că dorim să construim totul de la zero, în care principiile şi valorile adevărate să fie baza de unde plecăm.
Misiunea noastră este este încurajarea tinerilor de a se implica activ în comunitate ca mediu şi sursă de dezvoltare personală şi profesională a fiecărui cetăţean.
Ne propunem să:
- creăm şi tipări periodic materiale informative pentru tineri şi comunitatea locală;
- organizăm training-uri, cursuri, seminarii, conferinţe, dezbateri publice, evenimente sociale şi campanii de conştientizare a publicului;
- implementăm parteneriate educaţionale europene şi naţionale;
- sprijinim activităţile de asistenţă socială în mediul rural;
- informăm şi să promovăm drepturile omului;
- creştem conştientizarea asupra principiilor democratice, precum: egalitatea, demnitatea, libertatea.
Activităţile noastre permanente sunt:
- activităţi ecologice şi de protecţie a mediului;
- voluntariatul în mediul social;
- protecţia drepturilor omului şi ale coipului, în special în mediul rural;
- sprijinirea tinerilor din mediul rural;
- sprijinirea tinerilor cu dificultăţi economice şi educaţionale.
bine adina!!!sper ca incet, incet voluntariatul sa fie perceput si de romani asa cum merita el si…tineri sa se implice si mai mult in astfel de activitati.poate facem vreun proiect impreuna:) mai stii.spor in toate
Doamne, ce aberatii poate finanta UE!!!
Exista 2 categorii de paticipanti la asa ceva:
1. trainerii, formatorii si/sau persoanele resursa (of, ce denumiri pretentioase pentru niste indivizi in general foarte saraci cu duhul), adica cei care traiesc de pe urma a asa ceva. Ei nu au o meserie in adevaratul sens al cuvantului, dar ii vezi peste tot promovand tampenii de genul educatie non formala, cetatenie activa bla, bla, bla. Daca ii intrebi ce stiu cu adevarat sa faca… tacere! Majoritatea dintre ei nu au lucrat o zi in viata lor intr-o firma, nu au produs valoare adaugata niciodata.
2. tinerii, fie romani, fie straini. Aici interesul lor e clar: vacanta pe gratis. Au cazarea si masa asigurata, ba uneori si transportul. Si atunci cum sa nu profiti! Vezi diverse locuri pe gratis! Ia faceti un experiment, stimati ONG-isti taietori de frunza la caini: pune-ti participantii sa plateasca ei tot… si sa vedem cati mai vin.
Oricum, sunt foarte dezamagit ca se finanteaza asemenea asa zise proicte.. in care tinerii fac ice-breaking exercises, se picteaza pe maini si fete ca sa demonstreze nu stiu ce, se imbata pe rupte in fiecare noapte etc etc..
aaa…. nu stiu daca ai participat sau nu la un proiect de genul acesta .Intradevar pot sa fie oameni care nu au lucrat nici macar o zi intr-o firma sau nu .Insa uiti un lucru esential…..un proiect daca nu este bine facut nu este aprobat de uniunea europeana iar fara finantare nu exista asemenea proiecte.Te invit sa participi la genul asta de proiecte sa interactionezi cu oameni din alte parti. Desigur ca exista si oameni care nu au habar ce trebuie facut dar asta exista in orice domeniu. Iar treaba cu imbatatu in fiecare noapte asta nu e un lucru care se intampla numai in proiecte…. asta se intampla cu toti tinerii din ziua de azi. Te rog sa fi mai receptiv si sa nu ii mai bagi pe toti in aceasta categorie. Toate cele bune.
Buna,
sunt interesata de o posibila colaborare. Aveti o adresa de e-mail sau un numar de telefon? Multumesc
certdolj@yahoo.com,
0768827110
Bafta pe mai departe. Eu va sustin si ma alatur voua.
aaa … Esti cam frustrat sau ai o problema cu mediul ONG. Sa stii ca asta e problema ta nu a noastra. Chiar daca ne murdarim pe maini sau doar pictam ceva, pentru noi semnifica ceva. Sunt VOLUNTARI si oameni care lucreaza in institutii mari, sau mici, profesori, doctori si nu numai. PROMOVAM VOLUNTARIATUL!
Doamne ce retardat!! Aaaaa…. si un nick pe masura
))) Face parte din romania cealalta,unde nu exista respect in echipe ci concurenta, unde daca nu ai profit intr-o actiune, nu te intereseaza, unde nu exista lideri ci sefi
))) stii diferenta? liderul spune “hai sa facem”, seful spune “du-te si fa”
ps: omul unei singure meserii este de domeniul trecutului.trezeste-te! si lasa tinerii sa isi faca treaba.timpul tau s-a dus, din moment ce gandesti ca in trecut.esti dezamagit? fii tu schimbarea pe care o vrei in lume, nu mai astepta de la altii
In Timisoara este un astfel de centru
? …As fi curioasa si interesata…
Vlad, retardat esti tu, baietica! Stiu ca ai creierul spalat, dar incearca sa pari verosimil in ceea ce spui. Postarea ta e un amestec de limbaj de lemn ong-ist si prostie crasa. Ce zici, te angajezi si tu intr-o firma sa produci ceva pentru tara asta, sau stai cu mana intinsa la unii si la altii, ca prietenii tai ong-isti? Cand vrei produce primii bani munciti cinstit, let me know!
Aaa, de ce urmaresti blog-ul unui ONG daca nu te intereseaza voluntariatul? Stii ca se face VOLUNTARIAT si in firme mari precum BRD, Microsoft sau Apple? Pardon, ”voi”, non-ONG-istii, ii spuneti INTERNSHIP.. Frectie la picior de lemn.. Ai putea incepe sa gandesti putin pentru tine si sa nu-i mai lasi pe altii sa gandeasca in locul tau. Si daca sunt voluntar intr-un ONG, asta nu inseamna neaparat ca sunt si somer. Care este problema implicarii intr-un proiect finantat de UE? Sau poate ai fost incapabil sa participi la vreun proiect si acum te macina frustrarea.. Numai bine!
Cand lucrezi intr-o institutie s-ar putea sa nu fi apreciat la adevarata valoare, sau sa fi,dar cand esti VOLUNTAR adevarat si majoritatea sunt adevarati satisfactia e maxima, ar trebui ca toti tinerii sa mearga intr-un ONG sa incerce si apoi da sa vorbeasca…